Diagnostic: Amnezie temporară.

Io-te, mă... acum sunt şi amnezică... De ce pana mea nu m-a dus capu' să vă povestesc treaba asta, nu ştiu. Noh... staţi sa vedeţi ce-am paţit eu la "minunăţia" aia de examen la biofizica (mă-sii) noastra cea de toate zilele. La examenul ăsta m-am dus cu frica-n sân şi-n buzunare din cauza păţaniei mele (cu Ştef) de acum 2 luni: taman la cursul la care ne dăduse test moşu', ne-am apucat eu cu Ştef să stăm la o bârfă... şi ca să vezi! Moşu' ne aude şi ne ridică în picioare (stăteam în ultimul rând), respectiv ne cere o hârtie cu numele. Fuckin' shit. Tre' să fii cam kamikaze să stai în picioare în faţa lui 'nea Nico, atunci când alţi 200 de studenţi stau jos (tremurau şi chiloţii pe mine). Buuun... noi 2 ca nişte copii educaţi, civilizaţi, manieraţi ce suntem am alergat după moş la terminarea cursului, vorba aia, să ne cerem scuze... Zis şi făcut. Profu' ne luase la mişto rău de tot, gen: "Eeeh, nu-i nimic. Îmi demonstraţi voi în sesiune cât de rău vă pare", după care mă ia de mână. Straight face (eu: "futuţi naţia ta, ia laba de pe mine!"; Ştef: "futuţi naţia ta, ia laba de pe ea!"). Am zis bun... e clara treaba... o restanţă asigurată.

Revenind... Dimineaţa examenului, terorizată complet si irevocabil de mutra moşului, mă duc să trag biletul de examen: 1. Transportul activ prin membrane, 2. Rolul ionilor metalici în sistemele biologice (= singurul subiect inexistent în curs :)) ). Mişto... pic. Iau poziţia ghiocelului, şi merg în banca mea cu pixu-n mână, morcovu-n fund, şi-o foaie... cică să scriu. Noh, dragă Lex, ia de scrie... Da' ce? Când ai amnezie e cam greu să scrii ceva. Amnezia mea dispare subit pentru primul subiect de examen... Da' pentru al doilea persistă. Ioi. Dar ca o ardeleancă nativă, am zis s-o iau incet... si brusc imi amintesc ca stiu cate ceva din chimie. Zic "decât sa nu-i scriu nimic, mai bine îi scriu nişte poverstiare de-ale mele despre ioni metalici". Bun... îi umplu cam o pagină, mă ridic de pe scaun într-un mod sobru şi comunist (dacă m-ai fi văzut ziceai că merg spre ghilotină... sau camera de gazare) şi îi întind foaia. Moşu îmi ridică o sprânceana şi-mi zice: "Mda... te-ai orientat tu cu ionii ăştia" (normal moşule... doar nu era să te las să mă pici... ha!). Când să-mi treacă nota, il aud "Ah... domnişoară, dumneavoastră aţi vorbit în timpul cursului, dar de data asta cred ca voi trece cu vederea" (bătrân libidinos... cum dracu' ţi-ai adus aminte?).

În fine. Bine că m-am văzut scapată de moşu' ăsta cât un tanc, cu emfizem pulmonar şi cu materia lui de rahat. Am zis!

No... acum chiar e MUSAI să trec la învăţat, că în ultima vreme am cam tras chiulu'. Sesiunea mă-sii.

C'ya next time!

... Analiză ...

Acelaşi drum, cu suflete ascunse
În trupurile goale, dar parcă nu mă mai doare...
Parcă ferită de venin plutesc spre-un cer senin,
Spre zile mai bune...
Acelaşi început de scenariu fără nume,
Aruncat de-un alt geniu alterat de lume,
Cu-un pas grăbit, făcut de alt actor lovit,
Mă schimb, ies doar să scap de vid...
Dar simt cum o mână îmi zgârie pereţii
Şi mă loveşte-n suflet analiza vieţii,
Dusă de val prefer să mă opresc departe
Şi să-mi găsesc refugiul în cea mai bună carte
E cartea vieţii, jurnalul meu de multă vreme...
De ceva timp îl ignor, dar acum geme.
Îmi spune că-i a mea reflexie,
Într-o altă pagină, însă aceeaşi lecţie.

Start.

Facultate. Mă, ce zboară timpul. Uite, frate, ca viaţa de studentă s-a dovedit a fi mai bună decât speram să fie. Deşi, să faci facultatea în oraşul tău sună kind of... horror, da' parcă dracul nu-i aşa negru. Măcar am 6 ani de zile (minim... prietenii ştiu de ce) la dispoziţie să-mi sap parcarea pentru tanc. Când o s-o termin, o să fiu medic.

Revenind... Esenţialul în toată afacerea asta e că am găsit şi eu oameni (destui) cu care să pot schimba o replică filosofică, o atenţie, o măslină... poate chiar două. Chiar mă rugam să nu dau (din nou) peste indivizi limitaţi şi domnişoare (sau nu chiar) foarte interesate să studieze anatomia omului (practică pe cadavre), mai ales embriologia (or fi necrofile astea? dracu ştie...)... Deşi, găsesc şi pe aici câte o adunătură de dudui blonde care studiază intens probleme de marketing la bufetul Universităţii de Medicina şi Farmacie: "Vaai!! În Mall este şi griii?? de ce nu mi-ai spus că este griii? O sa te urăsc toata viaţa mea ca nu mi-ai spus că este griii!!" (de la Blonda' de la Stoma citire, cu tot cu una bucată lacrimă de crocodil care îşi croieşte drumul printre moleculele proaspăt sintetizate de fond de ten + o doză semnificativă de Mascara, eventuală o bucată din genele false... poate şi-o unghie) Da' măcar nu-s aşa multe... În ciuda ăstora de data asta cred că am aterizat unde trebuia... ştii, vorba aia "omul potrivit la locul potrivit" şi ca o completare... în momentul potrivit!

Da... Medicina e într-adevăr un fenomen paranormal... asta visez de când eram în scutece (n-am fost în toate nici când m-am născut), dacă stau mai bine să mă gândesc... pe lângă asta, ca să ai curaj şi forţa psihică să dai la medicină (şi să şi rezişti, tre' să fii puţin dus de-acasă)... asta aşa ca o constatare.

Am făcut-o şi pe asta, şi io-te... nu puteam nimeri mai bine. Cand m-am văzut cu bisturiu'-n mână s-a umflat hepatocitu' în mine.

Aaa daa... dragilor, eu mi-s în sesiune, da' aşa ca o paranteză, m-a lovit un plictis groaznic... Concluzia: "Lex, mamă dragă, las-o mai moale cu blogăreala să n-o dai în bară la ultimu' examen"

Relax, mai trec eu pe-aci :D

Cius!